Ediția a 11-a a evenimentului „La răscruce de cărți” a avut loc – în premieră!! – la Turda, sâmbătă, 22 martie 2025, la Andy’s Caffe.

Carla Domocoș a adus, brusc și fără echivoc, magia în cadrul evenimentului, încă de la început. La doar 7 ani și jumătate, Carla a dansat superb și, mai târziu în cadrul evenimentului, ne-a și cântat. Mulțumim!

Mario Vincze, de la Colegiul Tehnic Turda, are doar 15 ani, dar scrie cu o deosebită profunzime și claritate. Ne-a încântat cu o scrisoare de dragoste scrisă de el.

Ca de obicei, recomandările au fost diverse, dar de data aceasta majoritatea au fost cărți de ficțiune. Vezi mai jos lista completă a recomandărilor.

Printre persoanele care au făcut recomandări de carte, s-a numărat Irina Moldovan, 11 ani, care a citit deja peste 500 de cărți și a jucat pe scena Teatrului din Turda!

Aflată pentru a doua oară la evenimentul nostru, Alina Covaci și-a fermecat din nou publicul cu vocea ei fantastică și cu compozițiile pline de sens și emoție.

Autoarea volumului „Cum se juca Dumnezeu când era copil” ne-a povestit o parte din viața ei, extrem de relevantă ca experiență pentru fiecare dintre noi. De asemenea, ne-a descris cum s-a îmbinat această transformare cu scrisul.

Lili Oniș s-a implicat foarte mult în organizarea acestei ediții și îi mulțumim din suflet pentru asta. Invitații ei au adus o valoare specială evenimentului. Localul în care s-a desfășurat ediția este chiar cel în care au debutat „Serile de suflet”, organizate de Lili (Andy’s Caffe).

O altă conexiune e dată de apariția recentă a cărții despre omul și dascălul Călin Felezeu, pe care Lili ne-a prezentat-o cu multă emoție și dragoste.

Mulțumim, Lili, pentru că ne-ai făcut să ne simțim atât de bine primiți la Turda!

(PS: Mulțumim și pentru articolul din Turda News!)

Recomandările participanților

(Cu link către detalii despre cartea respectivă pe Goodreads (dacă există). Ordinea e cea a prezentărilor.)

Dezumanizat, Osamu Dazai [recomandată de Leva Petrică-Ionuț]

Lacul, Yasunari Kawabata [Mădălina-Gabriela Pantea]

Alchimistul, Paulo Coelho [Monica]

Tuareg, Alberto Vázquez-Figueroa [Nicoleta Meșter]

După ce ne-am întâlnit, Anna Todd [Mario Vincze]

Matilda, Roald Dahl [Irina Moldovan]

Povestea frindelului, Andrew Clements [Bianca Moldovan]

If I stay, Gayle Foreman [Alexandra Domocoș]

Dominique Loreau (autor) [Denisa Dan]

Cât timp înfloresc lămâii, Zoulfa Katouh [Claudia Balea]

Trilogia fiordurilor, Jón Kalman Stefánsson [Vlad Cărbune]

Mă scrie poezie, Lili Oniș [Alina Covaci]

Între sărut și durere, Anișoara Laura Mustețiu [Lili Oniș]

Galerie foto:

Am avut marea bucurie ca una dintre participante – Denisa Dan – să ne facă și niște fotografii artistice, superbe:

Foto: Denisa Dan

Și în continuare, restul fotografiilor:

Andy’s Caffe, Turda, 22.03.2025Foto: Denisa Dan, Lili Oniș, Vlad Cărbune

Categorie :

Andy’s Caffe

,

Turda

Share :
Alte ediții:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *