Ediția a 14-a a evenimentului „La răscruce de cărți” a avut loc în 14 decembrie 2025, în Cluj-Napoca, la Urania Social Hub. Mai mult de jumătate dintre participanți au venit pentru prima dată (9 din 17). Fetele au fost puțin mai multe față de băieți, dar nu cu mult (10 din 17). A existat un echilibru chiar și între tipul recomandărilor: ficțiune – non-ficțiune (9-8). Deci putem spune că a fost o ediție foarte echilibrată! 🙂
„Highlights”:
O scriitoare prezentă (în premieră La răscruce de cărți):

Felicia Lopatnic scrie poezii pentru copii. Cartea sa „Creangă în versuri” e însoțită de desene făcute chiar de copii. Mai are o carte în lucru.
Dar în gând m-am bucurat,
Spre cireș m-am furișat
Și băgam în sân cireșe,
Crude, coapte, nu pe-alese.
Provocare: Dacă ai scrie o carte, care ar fi titlul?
În premieră la răscruce de cărți, am lansat o provocare inedită participanților: „Să ne imaginăm că o editură cunoscută e dispusă să-ți publice cartea, suportând toate costurile și făcând toate demersurile. Tu trebuie să vii doar cu titlul și conținutul. Care ar fi titlul și despre ce ar fi vorba?”
Întrebarea ne-a scos pe mulți din zona de confort, iar răspunsurile au fost nu doar interesante, dar și oglinzi poate mai directe ale pasiunii noastre pentru cuvinte și ale imaginației/creativității spontane. De reținut că timpul de gândire a fost extrem de scurt (câteva minute)! Mi-ar plăcea să cred că unele idei se vor materializa la un moment dat. Unii participanți au deja proiecte clare în acest sens și îi felicit! (se știu ei/ele 😉 )
Iată și titlurile propuse:
Diploma ediției:

Designul diplomei de participare la ediția a 14-a a avut ca temă, binențeles, cărțile, dar de data aceasta în atmosfera de Crăciun, de sărbători. (S-a muncit mult la ea… 😉 )
Recomandările participanților:
(Cu link către detalii despre cartea respectivă pe Goodreads. Ordinea e cea a prezentărilor.)
• Astăzi, aici, acum, Mirela Retegan [recomandată de Octavian Pîrîu]
• Piranesi, Susanna Clarke [Octavian Hasna]
• Țara zăpezilor, Yasunari Kawabata [Mădălina Pantea]
• Theodoros, Mircea Cărtărescu [Denisa Coța]
• Sorgul roșu, Mo Yan [Mark Veres]
• seria „Străbătând secolele”, Éric-Emmanuel Schmitt [Dora Dunca]
• Îmi pare rău că am muncit, George Bonea [Ștefan Tărăboanță]
• Interviu cu un vampir, Anne Rice [Andreea Popescu]
• Numele trandafirului, Umberto Eco [Denisa Dan]
• Apa – un leac miraculos, F. Batmanghelidj [Mihaela Farauanu]
• Friends, Lovers, and the Big Terrible Thing, Matthew Perry [Erdei Reka]
• Cu ultima suflare, Paul Kalanithi [Felicia Lopatnic]
• În aerul rarefiat, Jon Krakauer [Adrian Savonea]
• The Comfort Book, Matt Haig [Cristina Beldean]
• Cartea înălțimilor, David Neacșu [Attila Geiszt]
• Desene ciudate, Uketsu [Alexandra Pantiru]
• Evanghelia după Pilat, Éric-Emmanuel Schmitt [Vlad Cărbune]
Galerie foto:
Câteva fotografii de la eveniment, realizate de Denisa Dan și Vlad Cărbune:


















































Urania Social Hub, Cluj-Napoca, 14.12.2025 – Foto: Denisa Dan, Vlad Cărbune


